Înființare SRL-D

money

Cât costă?

  • 1000 RON - Costul Doczilla pentru generarea automată a dosarului de înființare
  • 0 RON - Taxa percepută de Registrul Comerțului

  • Total - 1000 RON

  • Trebuie să mai depui la bancă minim 200 RON, reprezentând capitalul social.

time

Cât durează?

  • 5 minute - Completezi direct de pe calculator sau telefon datele necesare pe DocZilla
  • Primești pe loc dosarul de înființare firmă cu documentele precompletate cu datele tale
  • Ce faci tu?

  • Depui dosarul la Registrul Comertului - în 2-3 zile ai firma înființată
    sau
    Alegi să îți depunem noi dosarul online
benefits

Ce îți oferim noi?

  • Suport gratuit - Ne poți contacta pe:

    Email: contact@doczilla.ro

    Telefon: 0372 222 846

  • Opțional - Îți putem depune noi dosarul online.

Întrebări frecvente

Procesul de generare documente este simplu și îți va lua 5 minute!

1. Introduci datele tale și ale firmei
2. Îți trimitem pe mail dosarul complet de care ai nevoie
3. Depui actele la Registrul Comerțului sau apelezi la noi pentru depunerea online
4. În 2-3 zile ai firma înființată

Procesul durează 2-3 zile. Stai comod la biroul tău și completezi formularele de pe Doczilla și în doar câteva minute ai la dispoziție întreaga documentație. Pentru că ai dosarul complet, ești pregătit să faci deja înregistrarea la Registrul Comerțului.

Plata serviciilor Doczilla se face cu cardul bancar, rapid și în condiții de maximă siguranță, după ce completezi formularul de plată de pe pagina de checkout, printr-un procesator de plăți autorizat, Stripe. Noi nu avem acces la datele cardului tău, tranzacția se realizează direct între tine și procesatorul de plăți.

Plata pentru înmatriculare este de 122 lei și o vei achita la Registrul Comerțului atunci când depui dosarul.

Majoritatea actelor se generează online de către platforma Doczilla pe baza datelor pe care le introduci. Pe lângă acestea mai este nevoie să adaugi la dosar următoarele documente:

  • Rezervarea de nume pe care ai făcut-o în prealabil;
  • Contractul pentru sediul social (poate fi un contract de închiriere sau un contract de comodat);
  • Actul doveditor al spațiului cu destinația de sediu social (un extras de carte funciară nu mai vechi de 30 zile sau un contract de vânzare-cumpărare a imobilului).
  • SRL (societate cu răspundere limitată) este un tip de societate, o entitate de sine stătătoare, diferită de persoana/persoanele care o înființează și o conduc. Este o persoană juridică, iar asociatul răspunde pentru obligațiile sale în limita capitalului social.
  • PFA (persoană fizică autorizată) este un tip de întreprindere economică, nu o societate. PFA nu capătă statut de persoană juridică, ci este doar persoana fizică a titularului, autorizată să desfășoare o anumită activitate economică. Astfel, titularul unui PFA răspunde pentru obligațiile sale cu toate bunurile personale.

Avantaje SRL (Societate cu răspundere limitată):

  • SRL-ul poate avea asociat unic, iar numărul maxim de asociați este de 50 (cf. Art. 12 din Legea Societăților Comerciale 31/ 1990);
  • asociații unui SRL pot deține pârți sociale și în cadrul altor societăți, nefiind condiționați de a nu mai fi deținut calitatea de asociați în alte firme;
  • se pot alege mai multe coduri CAEN pentru a putea desfășura mai multe activități economice din domenii diferite;
  • la sfârșitul fiecărui an fiscal întregul profit al firmei se poate repartiza asociaților sub formă de dividende;
  • forma juridică de SRL rămâne valabilă pe întreaga durată a existenței societății;
  • în momentul de față SRL este eligibil pentru proiectul Start-Up Nation.

Dezavantaje SRL:

  • la înființarea unui SRL este necesară plata unei taxe în valoare de 122 lei pentru apariția în Monitorul Oficial, care se achită la Registrul Comerțului;
  • un SRL nu este eligibil în cadrul programului pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri SRL-D;

Avantaje SRL-D (Societate cu răspundere limitată – Debutant)

  • scutire de la taxa de apariție în Monitorul Oficial;
  • consultanță juridică gratuită, sprijin din partea Oficiului Registrului Comerțului și din partea O.T.I.M.M.C. al A.I.P.P.I.M.M.; 
  • acordarea unei alocații financiare nerambursabile de până la 10.000 euro;
  • SRL-D este eligibil în cadrul programului pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri SRL-D.

Dezavantaje SRL-D:

  • asociații NU trebuie să mai fi deținut această calitate în altă societate;
  • durata existenței unui SRL-D este de maximum 3 ani, după trecerea celor 3 ani fiind obligatorie schimbarea formei juridice în SRL – societate cu răspundere limitată;
  • achitarea taxei de apariție în Monitorul Oficial la înregistrarea schimbării formei juridice în SRL (122 lei);
  • achitarea taxei de apariție în Monitorul Oficial la închiderea firmei (122 lei) în cazul în care închiderea firmei se înregistrează în cursul celor 3 ani de existență;
  • la înființare se pot alege maximum 5 grupe de activitate (cele cu 3 cifre);
  • sunt interzise activități de tipul: comerț cu băuturi alcoolice sau cu tutun, agenții de asigurare și reasigurare, intermedieri financiare, fabricarea armamentului și muniției, agenții imobiliare, jocuri de noroc, pescuit, acvacultură etc.   
  • pierderea calității de SRL-D la împlinirea a 45 de zile lucrătoare de la data scadenței obligațiilor fiscale;
  • la sfârșitul fiecărui an fiscal cel puțin 50% din profitul firmei se reinvestește pe toată durata de 3 ani a existenței;
  • NU se mai beneficiază de scutirea de la plata contribuțiilor asigurărilor sociale (CAS) pentru maximum 4 salariați angajați pe o perioadă nedeterminată deoarece plata contribuțiilor a trecut în responsabilitatea angajatului (din 2018).

Există câteva aspecte legale care fac întreprinderea individuală mai flexibilă decât un PFA. Acestea sunt:

  • La PFA poți avea maximum 3 angajați, la II – maximum 8 angajați;
  • La PFA poți avea maximum 5 coduri CAEN, la II – maximum 10 coduri CAEN;
  • În cazul decesului titularului unei II, moștenitorii pot continua întreprinderea printr-o declarație notarială eliberată în termen de 6 luni de la dezbaterea succesiunii. La PFA nu există această opțiune.

Odată cu încheierea formalităților la Registrul Comerțului – practic după ce se obține certificatul de înregistrare – proprietarul firmei dispune de cadrul legal pentru a-și începe activitatea, însă înainte de aceasta trebuie să parcurgă câțiva pași importanți. Neîndeplinirea acestora poate atrage neplăceri destul de mari, printre care amenzi și dificultăți în desfășurarea activității.

Iată ce trebuie să facă un întreprinzător de îndată ce a înființat firma:

  1. Să cumpere o ștampilă cu denumirea firmei. Prețul mediu al unei ștampile este 50-70 lei/bucată. În cazul în care contabilitatea firmei nou-înființate este realizată de o firmă specializată, va fi nevoie, cel mai probabil, de o a doua ștampilă (obligativitatea folosirii ștampilei a fost eliminată, dar există încă mulți terți care continuă să o solicite pentru un plus de veridicitate a documentelor firmei);
  2. Să deschidă un cont bancar. Nu există o limită a numărului de conturi pe care le poți deschide pentru o firmă, însă dacă se dorește, de exemplu, obținerea certificatului de înregistrare în scopuri de TVA, este necesar ca firma să aibă cel puțin un cont curent în lei. Unele bănci acceptă chiar convertirea contului de capital social (necesar la înființarea societății) în cont curent;
  3. Să achiziționeze Registrul unic de control (RUC) de la administrația financiară de care aparține firma în termen de 30 zile de la înființare. Depășirea acestui termen se sancționează cu o amendă cuprinsă între 500 și 1000 lei. Prețul registrului este de 30 lei;
  4. Să achiziționeze Registrul de evidență fiscală (REF) de la administrația financiară de care aparține în cazul în care firma este plătitoare de impozit pe profit;
  5. Să angajeze un contabil sau să încheie un contract de prestări servicii în domeniul contabilității cu o persoană fizică sau juridică autorizată potrivit legii, membră a Corpului experților contabili și contabililor autorizați din România, căreia să-i întocmească o procură pentru depunerea declarațiilor online.